Site-ul web utilizează o serie de module de tip Javascript. Pentru a beneficia de o experienţă cât mai plăcută în navigarea pe acest site, vă rugăm activaţi utilizarea limbajului Javascript.

Personalitati culturale

Personalități culturale

 Comuna Ighiu a ieșit în evidentță prin câteva personalități de cultură care s-au remarcat printr-o contribuție remarcabilă, mai ales în domeniul științific, având astfel o recunoaștere și vizibilitate la nivel național și chiar internațional.

Personalități care au intrat în eternitate:

 - Academician Emil Pop (1897-1974) s-a născut în localitatea Bucerdea Vinoasă. A fost un renumit academician, botanist, profesor de biologie cu o remarcabilă activitate științifică. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România (începând din 1935), membru titular al Academiei Române (1955) si director al Centrului de Cercetări Biologice din Cluj Napoca.

- Avocat doctor Ioan Pop (1880-1953) s-a născut în localitatea Bucerdea Vinoasă. A fost primul prefect român al județului Alba (numit în funcție în 1919), avocat în Alba Iulia, membru activ în Asociația Transilvană pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). A avut o contribuție semnificativă în activitatea culturală și bisericească a timpului. Implicat în desfășurarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, avocatul Ioan Pop a fost ales președinte al organizației județene Alba a Partidului Național Român, iar din 1930, prin decret regal, a fost numit subsecretar de stat pe lângă departamentul internelor. Pentru activitatea pe care a desfășurat-o în administratie, în plan cultural și bisericesc, dr. Ioan Pop a primit numeroase decorații.

-Dominic Medrea (n. 1 mai 1888, Țelna, comitatul Alba de Jos, Austro-Ungaria – d. 6 decembrie 1939, probabil Alba Iulia, România) a fost medic militar, participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și medic-șef al județului Alba.

- Bod Péter (1712-1769) a fost preot al comunităţii reformate din Făgăraş-Hoghiz (1743), iar din 1749 al celei din Ighiu, unde şi-a desfăşurat activitatea ştiinţifică până la moarte. Bod Péter şi-a promovat concepţia istoriografică şi filologică sub auspiciile formatoare ale diferitelor şcoli protestante sau catolice, reprezentând însă în principal istoriografia protestantă. Mormântul său se află în Biserica Reformată din Ighiu.

Personalități contemporane:

- Cercetător Științific doctor Nicolae Istrate s-a născut în localitatea Ighiu, fiind în prezent un renumit om de știință stabilit în Statele Unite ale Americii (orașul San Antonio, Texas). A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București, doctoratul în domeniu, studii postuniversitare și programe de perfecționare profesională continuă (în SUA). A activat ca cercetător științific la Institutul ”Ion Cantacuzino” din București, șef de secție la Institutul pentru Diagnostic și Sănătate Animală din București. Activitatea științifică și profesională desfășurată pe continentul american este pusă în evidență de 3 brevete în domeniul medicinii, cercetări aplicate elaborate în cadrul unor renumite companii farmaceutice și de biotehnologie. În prezent este membru al Academiei de Științe din New York, al Asociației Microbiologilor Americani și al Comisiei Internaționale pentru Arbovirusuri.

- Profesor universitar doctor Gheorghe Măhăra s-a născut în localitatea Șard, a absolvit Facultatea de Științe Geografice în cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, si a devenit doctor în științe geografice (Universitatea din București) și profesor universitar și conducător de doctorat (Universitatea din Oradea). Activitatea sa științifică se bucură de o vizibilitate națională și internațională, fiind autor și coautor a 13 cărți (ex. ”Câmpia Crișurilor - studii fizico-geografice”, 1977, ”Variabilități și schimbări climatice”, 2006, etc.), autor sau coautor a peste 80 de studii și articole științifice, peste 40 de recenzii și studii de diseminare a științei, autor a 15 hărți murale. În semn de recunoașterea și apreciere a activității sale științifice, domnul profesor Gheorghe Măhăra a primit câteva diplome de onoare acordate din partea: Academia de Științe a Ungariei, Filiala Debrecen (2007), Societatea de Geografie din România, Institutul de Geografie al Academiei Române

- Profesor doctor Gheorghe Anghel s-a născut în localitatea Șard, a absolvit Facultatea de Istorie în cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, si a devenit doctor în științe istorice și cercetător științific principal I. A activat ca director al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, fiind membru în numeroase societăți de istorie din țară și străinătate. Activitatea științifică este marcată de numeroase lucrări publicate în reviste de specialitate. De asemenea, este autor a unui număr mare de lucrări, printre care amintim ”Cetăți medievale din Transilvania”, ”Șard - un sat din Țara Vinului”

 - Profesor doctor inginer Gligor Traian s-a născut în localitatea Ighiu, a absolvit Facultatea de Matematică și Fizică și Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Timișoara, obținând titlul de doctor în Mecanică Tehnică. S-a remarcat printr-o activitatea științifică, fiind autorul a 13 cărți, coautor în cadrul a 20 de contracte de colaborare și coautor pentru 3 invenții. De asemenea, a publicat peste 50 de lucrări științifice în reviste de specialitate.

- Profesor Ioan Vlașin s-a stabilit în Șard (din 1992), a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, având pregătire universitară si postuniversitară în diferite domenii (informatică aplicată și programare, management educațional, mediere conflicte și consiliere pastorală), fost director al Scolii Generale Mihai Eminescu din comuna Ighiu. S-a remarcat printr-o implicare activă în clarificarea conceptului de competență (publicând în 2013 cartea ”Competența – participarea de calitate la îndemâna oricui) precum și dezvoltarea unor platforme informatice educationale.