Site-ul web utilizează o serie de module de tip Javascript. Pentru a beneficia de o experienţă cât mai plăcută în navigarea pe acest site, vă rugăm activaţi utilizarea limbajului Javascript.

Piatra Craivii

PIATRA CRAIVEI

Masivul stâncos al Pietrei Craivii (altitudine 1083 m) şi terasele din jurul său, au început să fie locuite în epoca preistorică (culturile arheologice Coţofeni – eneolitic final şi Wietemberg - epoca bronzului).

Dezvoltarea locului s-a datorat prezenţei dacilor Appuli care, începând cu sec. II Î. C. au întreprins vaste lucrări de nivelare pe 11 terase patrulatere. Pe aceste terase s-a înfiripat aşezarea propriu-zisă identificată prin numeroase artefacte din ceramică şi metal (păstrate la Muzeul din Alba – Iulia).

Izvoarele literare antice pomenesc alături de seminţia dacilor appuli şi toponimul antic Apoulon – centru politic şi militar al acestora.

În paralel cu aşezarea, devenită cu timpul un puternic centru economic şi de schimburi comerciale cu lumea clasică, înconjurătoare (sec. I Î. C. – I D. C.), aici a fiinţat un important centru spiritual ilustrat de 3 sanctuare de tipul aliniamentelor edificate pe aşa numita terasă-balcon, apoi pe terasa V şi a bănuţului.

O altă etapă de locuire este legată de construirea fortificaţiei (cetatea propriu-zisă), cu ziduri din piatră, cioplite într-un atelier local. Incinta cetăţii de formă patrulateră (67 x 36 m), ocupă o suprafaţă de 2.400 mp. În epoca feudală, peste cetatea dacică, cucerită de romani în timpul războaielor din anii 101-102 şi 105-106, s-a ridicat un castru feudal, semnalat documentar în anul 1272 sub denumirea de Castrum Kechkes (Castrul Caprei).

Această cetate, împreună cu aşezarea propriu-zisă, care ocupă terasele de la poalele masivului stâncos a fost identificată cu reşedinţa tribului dacic al Apulilor, centrul Apoulon menţionat în această zonă de către geograful Alexandrin Ptolemeu.

Piatra Craivii     Piatra Bulzului (Bulzul Galzii) vazut de pe Piatra Craivii - Daniel Morar

              Piatra Craivii, care domină prin poziția sa toată zona înconjurătoare, prin vestigiile descoperite aici prin frumusețea peisajului ce se deschide în toate părtile, până departe spre Sebeș, Aiud si Blaj, reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de atracție turistică din împrejurimile orașlui Alba lulia.

   Accesul relativ greu spre acest loc va fi cu prisosință răsplătit de splendoarea peisajului dispus în forma de amfiteatru la poalele masivului. Pe vârf este o cruce metalică. Dincolo de cruce, pe sub iarba înaltă, se vad zidurile unei cetăți medievale și o gură de fântână. Cetatea a fost construită peste o altă cetate, dacică, despre care se spune ca este ultima cucerită de romani în Dacia.

   Cetatea Apoulon de la Piatra Craivii, este considerată de multi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia. Chiar dace are o importanță deosebită, este mai puțin cunoscută față de restul cetăților dacice. Istoria locurilor și legendele spuse de localnici spun, însă, multe despre ce a reprezentat în descursul secolelor de existență.

   O altă poveste spune că, printre stâncile de la Piatra Craivei, s-ar afla un puț fără fund. De fapt e vorba despre un ochi de apă, numit Fântâna Orbului, în care localnicii spun ca s-ar fi înecat o mireasă, al cărei trup neînsufletit nu a mai fost găsit. Ba chiar se crede ca ar exista un tunel subteran între Fântâna Orbului și izvorul Ochiul Cricăului, din comuna Cricău. Dovada ar fi fost adusă de niște ciobani care au găsit acolo tocmai fluierul pe care il aruncaseră în Fântâna Orbului. O altă legendă spune cum Piatra Craivii se deschide o dată la șapte ani, lăsând cale libera înspre comorile pe care le ascunde înăuntru.

piatra_craivei_6

piatra_craivei7

piatra_craivei8

Unul din trovanții scoși la iveala de eroziune - ( foto Daniel Morar)

 Unul din trovanții scoși la iveala de eroziune - Daniel Morar